Pompierii argeșeni au fost solicitați să intervină, miercuri, pentru ridicarea unei bombe de aviație care provine, cel mai probabil, din cel de-al doilea război mondial și care nu era detonată, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș, Mădălina Epure.
Conform sursei citate, proiectilul, de mari dimensiuni, fabricat în Marea Britanie, a fost găsit într-o curte unde se făceau lucrări cu un buldoexcavator.
Excavatorul a scos muniția la suprafață, iar bomba, care are focoasele deteriorate și nu este trecută prin gura de foc, s-a rostogolit într-o vale, pe o distanță de aproximativ zece metri. Localnicii au crezut inițial că este vorba despre un bolovan, însă când au constatat că este o bombă au sunat la 112.
Echipa pirotehnică a ISU Argeș se află la locul unde a fost descoperită bomba și lucrează pentru ridicarea acesteia, urmând să fie detonată controlat într-un loc special.
Ca măsură de siguranță, militarii ISU Argeș au evacuat populația pe o rază de un kilometru.